Deși e clar o problemă care nu diferă ca manifestare sau cauzalitate în comparație cu alți oameni am pus acest titlu pentru că mulți bărbați creștini caută răspuns la această întrebare pe internet și au dificultăți în a accepta orice soluție.
În primul rând redau aici mesajul care m-a determinat să răspund: „De 2 ani sufăr de disfuncție erectilă iar soția mea insistă că trebuie să accept asta ca venind de la Dumnezeu. Așa se face că orice încercare a mea de soluționare a problemei e penalizată. Problema mare e că tot odată cu această situație identific o scădere a încrederii în mine, a performanțelor profesionale și sociale și o scădere a dorinței de implicare. Deci nu e doar o problemă relație cu soția mea. Ce mă sfătuiți să fac? Ce puteți scrie despre asemenea probleme în viața bărbaților creștini?”
În primul rând specific importanța rezolvării unei astfel de probleme fie că vorbim de disfuncție erectilă la soț sau de orice altă problema de natură sexuală la soție. Dumnezeu ne-a creat să avem relații intime și doar așa suntem în planul său. Excepțiile nu sunt de dorit și celor care le cere să treacă prin abateri de la această regulă le dă si capacitatea și puterea de a trăi fără relații intime ca soț sau soție. Da, trebuie să fim atenți dacă nu e și o cauză perfect naturală cum ar fi îmbătrânirea și atunci e nevoie de acceptarea limitărilor acestui trup. Templul Duhului Sfânt, adică trupul nostru, e întreg și glorifică pe Dumnezeu doar dacă funcționează așa cum a fost construit. Orice abatere privind îngrijirea lui, funcționalitatea lui, hrănirea, sexualitatea de fapt atentează la modul în care Creatorul a planificat totul. Despre distrugerea acestui templu Dumnezeu are o părere proastă. Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?
Care sunt implicațiile disfuncțiilor erectile nu e greu de ghicit, iar cel ce a trimis mesajul a surprins unele din ele foarte bine. Problemele cele mai mari le văd însă a fi afectarea relației maritale care nu poate fi completă și afectarea funcționalității trupurilor celor doi soți, care sunt temple ale Duhului Sfânt.
Cauzele unor astfel de disfuncții sunt și ele multiple dar categoriile principale de cauze sunt: cauze psihologice, cauze medicale, hormonale și stilul de viață de aceea recomand cu insistență vizitarea unui specialist pentru a astfel cât mai exact cauza. Uneori analizele de sânge o pot dezvălui, alte ori vizita la un urolog iar în alte cazuri un consilier sau psihosexolog poate fi specialistul. Important e să acționați ca să aflați cauza și să aveți o bază de la care să porniți în rezolvarea problemei.
Poate fi necesar tratament medicamentos, psihoterapie sau dietă. Ce cele mai multe ori aceste disfuncții apar pentru că nu avem un stil de viață sănătos fie că vorbim de partea fizică fie că vorbim de cea psihică și deci pentru rezolvare e nevoie doar de reglaje. Alte ori e nevoie de investigații avansate și intervenții medicale mai complexe.
Cel mai adesea bărbații care m-au solicitat pentru rezolvarea unor astfel de probleme au avut probleme de imagine de sine, o imagine distorsionată despre femeie, obezitate, educație sexuală inadecvată, pornografie și uneori oboseală. Foarte rar am întâlnit oameni cu disfuncții erectile cu alte cauze. Asta mă face să concluzionez că există speranță pentru aproape oricine.
Un alt mare dușman al acestui domeniu este educația religioasă necorespunzătoare și practicile religioase nefondate. Oameni care cad pradă ușor celor care opresc sexul între soți pe motiv că acesta nu e sfânt sau bun (Pavel vorbea despre cei ce opresc întrebuințarea bucatelor și a căsătoriei).
Atenție!!! Nu apelați la tot felul de soluții super lăudate pe internet. De cele mai multe ori e vorba de „apă chioară” dar am avut doi clienți care au declanșat probleme hormonale severe după folosirea unor astfel de substanțe. Până și medicația renumită „pilula albastră” trebuie folosită doar după consultarea unui medic.
Dumnezeu ne cheamă la înțelepciune și acest domeniu nu trebuie să fie tratat altfel decât înțelept. Organele sexuale și funcționalitatea sexuală sunt la fel de sfinte ca oricare altă parte a corpului nostru. Pentru orice întrebări din acest domeniu îmi puteți scrie din pagina de contact sau comentând la acest articol.
PS. Răspuns specific pentru mesajul acestui domn am trimis pe adresa domniei sale. Am folosit mesajul lui parțial doar pentru a scrie despre un fenomen oarecum tabu în mediul creștin și pentru a arăta că se poate rezolva problema de cele mai multe ori.
Dacă ai găsit o eroare, selectează textul greșit si apasă Shift + Enter sau Clik aici pentru a ne anunța.