You are currently viewing Înainte de a fi prea târziu

Înainte de a fi prea târziu

Venise la consiliere atât de distrusă încât aveai senzaţia că peste inima ei trecuse un marfar. Era distrusă complet, avea medicamente cumpărate pentru a se sinucide. Pur şi simplu căuta moartea prin oraş fie pe vreun pod de pe care să sară, fie gonind cu maşina pentru a se izbi în ceva, fie o aştepta noaptea să vină în somn când mărea doza de somnifere. Nu mai vedea nici un rost pentru viaţă. Versetele din Biblie nu mai aveau greutate deloc deşi înainte rezonau în ea. Cel mai tare o durea că nu s-a gândit nici măcar o clipă la această variantă înainte de a fi prea târziu. Soţul ei plecase la alta.

Nu mi-am data seama că am devenit posesivă, posacă şi isterică. Eram complet dependentă de el psihic, şi material. Nu mai aveam nici prietene, nu mai ieşeam ci îl aveam doar pe el şi îl storceam de orice vlagă prin dorinţa mea de socializare. Devenisem anostă, mă neglijam, nu îl iubeam ci îl posedam aş putea spune, îl foloseam. Dacă aruncam spre mine măcar o privire înainte de dezastru poate puteam salva căsnicia. Dar nu m-am gândit nici o clipă la asta. Credeam că e al meu, doar al meu şi niciodată nu mi-am bătut capul cu gândul că alta mi l-ar putea lua. Şi totuşi s-a întâmplat. A plecat la alta. De fapt… l-am dăruit eu altei femei. Ba nu, l-am fugărit în braţele altei femei.”

Cu aproximaţie aceste cuvinte au fost spuse de Maria în prima şedinţă de consiliere acum aproape un an. Pierduse soţul după doar 6 ani de căsnicie şi era distrusă complet. Nu îşi putea reveni. Mai ales nu putea să îşi ierte că nu s-a uitat la ea şi relaţia ei „din afară” înainte de a fi prea târziu. Acum Maria e mult mai bine. Şi-a refăcut viaţa şi mai mult, soţul ei o găseşte atrăgătoare şi este foarte posibil să revină acasă. Aseară cineva mi-a sugerat să citesc acest articol scris de Svetlana şi povestea ei m-a determinat să scriu. Cazurile se aseamănă foarte mult. Se aseamănă pentru că deja este un tipar, deja multe familii se rup pe acelaşi scenariu. Multe femei şi mulţi bărbaţi, nu se obosesc să privească relaţia lor şi pe ei înşişi „cu alţi ochi” decât când e prea târziu şi poate nici atunci. Oare de ce se repetă aşa de des un asemenea scenariu?

Aseară pregăteam ediţia de miercuri a emisiunii Căsătoria merită de la Radio Samariteanul şi unul din lucrurile la care am subliniat în notiţele mele era tocmai lupta care se dă pentru a distruge familia şi pe asta voi insista miercuri. Este efectiv o luptă pentru distrugerea familiei, e un război şi nu e destul să spui „Doamne, Doamne” ca să fie păzită familia ta. E nevoie să gândeşti, să te rogi, să cer ajutor, să iubeşti şi să analizezi să faci planuri. Dumnezeu este de partea celor care au familii şi luptă pentru ele, dar nu poţi să spui Dumnezeu va purta de grijă dacă tu nu faci nimic pentru relaţia voastră. E nevoie de isteţime, de agerime a minţii, de dejucarea planurilor duşmanului şi pentru asta Dumnezeu toarnă înţelepciune celor ce au nevoie.

Înainte de a fi prea târziu pentru tine şi relaţia voastră de căsătorie trebuie să te gândeşti la următoarele aspecte. Unele sunt dure, foarte dure şi lista nu va fi completă ea putând fi completată cu ideile voastre.

  • Te-ai privit vreodată din afara relaţiei în privinţa felului tău de a fi, să vezi dacă eşti un soţ/soţie plăcută? Şi cei neplăcuţi sunt suportaţi dar nu face din prezenţa ta o povară. Îmbunătăţeşte tot ce poţi.
  • Te-ai analizat spiritual să vezi dacă ai o relaţie bună cu Dumnezeu? Eu cred că multe soţii se roagă şi mulţi soţi se roagă pentru familie dar nu e totul să ne rugăm, e important să ne rugăm cu credinţă.
  • Te-ai uitat la aspectul tău cu ochii partenerului de viaţă? Să nu crezi că dacă eşti căsătorit/căsătorită  nu mai contează cum te îmbraci, cum arăţi, cât de des te speli. Ohoo dacă ai şti tu cât de mult contează. Eu sunt de acord că nu trebuie să ţii topurile dar dacă nu există o minimă preocupare pentru aspectul tău vei face din alţii/altele o ispită pentru partenerul de viaţă.
  • Ai capacitatea de a trăi dacă soţul sau soţia pleacă sau moare mâine? Dragilor, căsătoria nu înseamnă dependenţă unul de celălalt ci înseamnă că două persoane mature, independente aleg să meargă împreună pe acelaşi drum. Asta nu înseamnă că vor deveni dependenţi unul de altul. Asta nu înseamnă că în caz de moartea unuia trebuie să moară şi celălalt.
  • Îţi împlineşti datoria de soţ/soţie (nu mă refer încă la sex). Adică ştii ce nevoi afective are soţul/soţia ta? Ştii cum poţi împlini nevoile celuilalt? O faci?
  • Ai o relaţie intimă regulată, satisfăcătoare cu soţul/soţia ta? Aici mulţi o iau în decor. Nu îţi fă iluzii că soţul sau soţia vor rezista la nesfârşit cu lipsa sexului. El sau ea vor fi ispitiţi mult mai uşor şi bătăliile vor fi mult mai greu de dus când capitolul sexualitate este neglijat sau când relaţiile intime sunt o formă de disciplinare sau de pedepsire. Mulţi bărbaţi, multe femei sunt ajutaţi să curvească sau măcar să consume pornografie de atitudinea partenerului faţă de intimitate.
  • Te-ai gândit vreodată să-ţi “păzeşti” soţia/soţul? Sau te crezi într-o lume a zânelor bune şi a cavalerilor? Da, trăim într-un timp în care seducţia este considerată o virtute. Flirtul este considerat mod de trai. De ce stai cu gândul că partenerul tău nu ar putea fi sedus? Nu te sfătuiesc să devii gelos şi isteric/ă dar dacă nu prevezi şi aspectul acesta e posibil să te trezeşti cu surprize. A păzi, aici nu înseamnă a pândi, a verifica telefonul, email-ul ci înseamnă a lua în calcul asta şi a fi tu însuţi/însăţi un/o cuceritoare pentru partenerul de viaţă.
  • Te-ai interesat vreodată să citeşti ceva despre cum poţi fi un soţ bun sau o soţie bună? Dacă tu nu ai făcut-o te anunţ că alţii deja citesc cărţi despre „cum să dai pe spate o femeie măritată”, „cum să îi furi bărbatul alteia” sunt oameni care scriu materiale din astea şi sunt foarte citiţi si promovaţi. Au sute de persoane la cursurile lor de seducţie. Fă-ţi timp să te documentezi pentru binele relaţiei voastre.
  • Ai timp de relaţie? Când ai ieşit ultima oară cu el/ea doar voi doi? Aaaa, nu ai ieşit prea curând… şi ce mai aştepţi. Crezi că banii pe care îi faci peste program pot menţine o relaţie sănătoasă? Ia-ţi gândul! Programează repede o ieşire în doi, sau o masă măcar o seară în oraş, cumpără o floare, un mic cadou. Dacă nu o faci tu mare lucru dacă nu se gândeşte altcineva.
  • Cât semeni atât vei secera. Principul rămâne valabil şi aici. De ce să te aştepţi să culegi roade de unde nu ai lucrat. Ai vrea ca relaţia să meargă bine fără să te ocupi de ea? Nu fi naiv/naivă? Nu are cum. Vrei o relaţie sigură, împlinitoare, bazată pe respect şi dragoste? Şi eu vreau, dar trebuie să lucrăm ogorul căsnicie noastre pentru asta şi vom obţine cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu astfel de relaţii.

Doamne dă putere şi înţelepciune.

“Bea apă din fântâna ta, şi din izvoarele puţului tău. Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă râurile pe pieţele de obşte? Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lângă tine. Izvorul tău să fie binecuvântat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sînul unei necunoscute?”

Scris inițial pe: File din jurnal

Dacă ai găsit o eroare, selectează textul greșit si apasă Shift + Enter sau Clik aici pentru a ne anunța.

Teofil Gavril

Sunt soțul unei femei extraordinare, Ana. Mă simt tare binecuvântat cu ea și sper că și ea cu mine. După asta sunt consilier creștin cu mare pasiune pentru oameni și pentru familii. Produc săptămânal și emisiuni de radio pe această temă și mă străduiesc să împlinesc cât mai multe din cele pe care le descopăr greșite în viața mea și în relația pe care o am cu soția mea.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.