Există o carte în Biblie pe care mulți pastori o evită la predică. O carte pe care unii teologi au încercat s-o scoată din canon. O carte despre care un rabin din secolul I zicea că „toate scrierile sunt sfinte, dar Cântarea Cântărilor este sfântă dintre sfinte.”
Este o carte de dragoste. Explicit senzorială. Plină de dorință, de admitație față de trupul celuilalt, de întâlnire și de dor. Și Dumnezeu a ales s-o includă în Scriptura Sa.
În 25 de ani de consiliere a cuplurilor, Cântarea Cântărilor este una dintre cărțile la care mă întorc cel mai des. Nu pentru că e ușor de explicat — ci tocmai pentru că spune lucruri pe care nicio altă carte din Biblie nu le spune atât de direct despre intimitatea dintre soț și soție.
Hai să o citim împreună — fără ochelarii jenei și fără nevoia de a o „spiritualiza” până când nu mai spune nimic.
Ce este Cântarea Cântărilor?
Cântarea Cântărilor — numită în ebraică Shir Hashirim, „cântarea cântărilor” adică cea mai înaltă dintre cântări — este o colecție de poezii de dragoste atribuită lui Solomon. Este una dintre cele mai scurte cărți din Biblie: opt capitole, o sută șaptesprezece versete.
Nu are o narațiune liniară clară. Este mai degrabă o serie de dialoguri și monologuri între un bărbat și o femeie care se iubesc — cu câteva voci secundare care comentează. Ea vorbește despre el. El vorbește despre ea. Amândoi vorbesc despre dorința pe care o simt.
Și o fac cu o libertate pe care mulți cititori creștini o găsesc dezarmantă la prima lectură.
„Dar nu e o alegorie despre Hristos și Biserica?”
Aceasta este întrebarea pe care o aud aproape de fiecare dată când aduc vorba despre Cântarea Cântărilor în consiliere sau în predică.
Răspunsul scurt: poate fi citită și astfel — mulți Părinți ai Bisericii au făcut-o, și există frumusețe în această interpretare. Relația dintre Hristos și Biserica Sa are într-adevăr dimensiuni de intimitate și iubire spirituala.
Dar a reduce Cântarea Cântărilor exclusiv la o alegorie spirituală, ignorând sensul literal, înseamnă a face ceva ciudat cu un text biblic: a refuza să-l iei în serios exact în ceea ce spune direct.
Textul descrie doi oameni reali care se doresc. El îi laudă buzele, gâtul, sânii, trupul. Ea îi descrie privirea, brațele, vocea. Amândoi vorbesc despre nopți petrecute împreună, despre dorința de a fi unul lângă altul.
Dacă Dumnezeu ar fi vrut să transmită doar un mesaj spiritual-alegoric, ar fi putut alege imagini mai puțin… concrete. Nu a făcut-o. Și aceasta este în sine un mesaj teologic: intimitatea fizică dintre soți merită să fie numită, celebrată și luată în serios.
Ce ne învață Cântarea Cântărilor despre intimitatea maritală
1. Dorința fizică este bună și normală
Încă din primul capitol, ea spune: „Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci dragostea ta e mai bună decât vinul.” (Cântarea Cântărilor 1:2)
Nu e o rugăciune. Nu e o metaforă spirituală. Este exprimarea directă, fără scuze, a dorinței față de persoana iubită.
Cuplurile cu care lucrez care au cea mai multă dificultate în viața intimă sunt adesea cele în care unul sau ambii parteneri au învățat că dorința față de soț sau soție trebuie ținută în frâu, minimizată, tratată cu suspiciune. Cântarea Cântărilor spune exact opusul: dorința este celebrată, nu reprimată.
2. Trupul partenerului merită admirat și exprimat cu cuvinte
Ambii vorbesc despre trupul celuilalt cu admirație detaliată și caldă. El îi descrie ochii, părul, dinții, buzele, obrajii, gâtul — cu comparații poetice care, în cultura lor, exprimau cea mai înaltă frumusețe posibilă.
Ea la rândul ei îl descrie pe el: capul, părul, ochii, obrajii, buzele, brațele, trupul — cu aceeași libertate și bucurie.
Una dintre cele mai simple și mai eficiente practici pe care le recomand cuplurilor este tocmai aceasta: să înveți să exprimi cu cuvinte ce apreciezi la trupul și la prezența partenerului tău. Nu ca exercițiu forțat — ci ca un obicei al atenției iubitoare. Cântarea Cântărilor modelează exact această practică.
3. Inițiativa aparține ambilor
Un detaliu important, mai ales pentru cuplurile care au interiorizat ideea că bărbatul inițiază mereu și femeia răspunde pasiv: în Cântarea Cântărilor, ea inițiază la fel de des ca el. Ea îl caută. Ea îl poftește. Ea exprimă dorință activă.
„Iubitul meu este al meu și eu sunt a lui.” (Cântarea Cântărilor 2:16)
Reciprocitatea aceasta nu e o concesie modernă față de feminism. Este modelul biblic originar.
4. Separarea doare — și asta e normal
Capitolul 3 descrie o noapte în care ea îl caută și nu îl găsește, și anxietatea pe care o simte. Capitolul 5 descrie un moment în care el vine și ea întârzie să deschidă — și regretul care urmează.
Cântarea Cântărilor nu prezintă intimitatea maritală ca pe o stare permanentă de extaz. Prezintă și momentele de distanță, de ratare, de dor. Și le prezintă ca parte normală, umană, a unei relații de iubire profundă.
Cuplurile care îmi spun că „nu mai simt nimic” trebuie adesea să înțeleagă că absența emoției intense nu înseamnă absența iubirii. Iubirea care durează traversează și văi, nu doar culmi.
5. Intimitatea are nevoie de protecție
Unul dintre versetele cele mai cunoscute din carte — și cel mai puțin înțeles în context: „Prindeți-ne vulpile, vulpișoarele care strică viile, viile noastre care sunt înflorite.” (Cântarea Cântărilor 2:15)
Imaginea este a unor animale mici care strică via înainte ca strugurii să se coacă. Aplicat relației: există lucruri mici — resentimente neabordate, distrageri, neglijență, obiceiuri care erodează — care pot distruge o viață intimă sănătoasă înainte să realizezi ce s-a întâmplat.
A proteja intimitatea din căsătorie înseamnă a fi atent la „vulpișoare” — la lucrurile mici care, lăsate să crească, devin mari.
6. Iubirea este mai puternică decât moartea
Cartea se încheie cu unul dintre cele mai frumoase și mai grave versete din întreaga Scriptură:
„Căci dragostea este tare ca moartea […] Apele cele mari nu pot stinge dragostea și râurile n-o pot îneca.” (Cântarea Cântărilor 8:6–7)
Iubirea conjugală, la deplina ei maturitate, nu este un sentiment fragil care depinde de circumstanțe favorabile. Este o forță. O angajare. O alegere repetată zi de zi, care rezistă în fața obstacolelor.
Am văzut cupluri care au traversat infidelitate, boală, pierdere, ani de distanță — și au ieșit de cealaltă parte cu o iubire mai adâncă. Nu pentru că totul a fost ușor, ci pentru că au ales, repetat și conștient, să nu lase apele cele mari să stingă ce aveau.
Cum citești Cântarea Cântărilor ca un cuplu
Iată o sugestie practică, pe care o dau des cuplurilor cu care lucrez:
Citiți Cântarea Cântărilor împreună, cu voce tare. Ea citește versetele ei, el citește versetele lui. Opriți-vă la ce vă atrage atenția. Nu analizați — simțiți. Puneți-vă întrebări simple: Ce ți-a plăcut din ce ai citit? Ce te-a surprins? Ce ai vrea să aplici în relația noastră?
Nu este un exercițiu academic. Este o invitație la o conversație despre intimitate, folosind cel mai bun ghid disponibil — Cuvântul lui Dumnezeu.
Concluzie
Cântarea Cântărilor nu este o problemă teologică care trebuie rezolvată prin alegorizare. Este un dar — o fereastră spre cum privește Dumnezeu intimitatea dintre soț și soție.
O privire caldă. Bucuroasă. Fără rușine.
Dacă nu ai citit-o niciodată altfel decât ca pe o alegorie abstractă, te invit s-o citești din nou — de data aceasta ca pe ce este: cea mai frumoasă scrisoare de dragoste din Biblie, scrisă pentru cupluri reale, de un Dumnezeu care a creat iubirea și nu se rușinează de ea.
Doamne, mulțumim că ai pus în Scriptura Ta o carte despre iubire și dorință. Ajută-ne să primim acest dar cu recunoștință și să construim o intimitate în căsnicia noastră care să reflecte frumusețea pe care Tu ai creat-o. Amin.
Comentarii